13 SEPTEMBRIE ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA
Semnificaţia zilei de 13 Septembrie
La aniversarea celor 163 ani de la eroica Bãtãlie din Dealul Spirii - 13 Septembrie 1848
Aniversarea „Zilei Pompierilor din România” la 13 Septembrie oferă deosebitul prilej de a readuce în memorie faptele eroice ale bravilor ostaşi pompieri care, în anul 1848, au intrat pentru totdeauna în „carta de aur a eroilor neamului” şi au înscris astfel, cu propriul sânge, o memorabilă pagină de eroism şi glorie militară.
În vremurile care au urmat, pompierii au dat din nou dovadă de eroism şi spirit de sacrificiu, participând activ, ca apărători ai vieţii cetăţenilor în lupta împotriva incendiilor, dar şi ca apărători ai patriei, cu arma în mână, la toate momentele cruciale care au jalonat făurirea şi dezvoltarea României moderne.
„Monumentul Eroilor Pompieri” din Capitală, simbolul eternei recunoştinţe a cetăţenilor faţă de apărătorii săi, care s-au jertfit acum 163 de ani în bătălia de pe Dealul Spirii, îmbrăţişând pentru totdeauna pământul patriei, stă de strajă locului înnobilat de eroicele fapte.
În spiritul aceloraşi glorioase tradiţii, pompierii militari, ca şi colegii lor civili, şi-au onorat uneori cu preţul sacrificiului suprem misiunea umanitară de apărare a vieţii şi bunurilor împotriva efectelor distrugătoare ale incendiilor, catastrofelor, calamităţilor şi a altor situaţii de risc.
Aderarea şi aparenţa ţării noastre la diferite organisme ale O.N.U., U.E. şi N.A.T.O., au impus revitalizarea concepţiei de organizare şi management a instituţiei pompierilor militari şi alinierea la prevederile actelor normative cu aplicabilitate pe plan internaţional.
Reforma Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, consfinţită prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, a creat cadrul legal şi mecanismele menite să asigure în mod unitar şi integrat prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Pompierii – militari şi civili – prin munca de zi cu zi, prin disciplină, pasiune şi competenţă, îşi merită preţuirea, stima şi respectul concetăţenilor.
În prezent, pompierii sunt integraţi împreună cu efectivele de protecţie civilă în noua structură creată, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participantă activ la realizarea misiunilor complexe încredinţate Ministerului Administraţiei şi Internelor. Este demn de remarcat înaltul profesionalism al cadrelor şi forţelor de intervenţie, care alături de jandarmi, poliţişti de frontieră acţionează pentru limitarea şi înlăturarea pagubelor generate de dezastre, produse, din păcate, cu o frecvenţă destul de mare în toate zonele ţării.
File din istoria pompierilor sibieni
Deşi incendiile au fost în permanenţã un pericol în viaţa comunitãţii umane, pentru Sibiu documentele de arhivã menţioneazã numai începând cu secolul al XVI-lea eforturile şi preocupãrile sibienilor în vederea prevenirii şi stingerii acestora, care se adaugã pagubelor materiale şi umane pricinuite de epidemii, cutremure, rãzboaie.
Emil Sigerus, în “Cronica oraşului Sibiu”, consemneazã incendiile devastatoare din anul 1556, cãrora le-au cãzut pradã 556 de case, şi din 1570, când au ars pânã la temelie 1.306 case, ceea ce a determinat probabil elaborarea celor mai vechi instrucţiuni pentru stingerea incendiului, în anul 1570. La vremea respectivã, oraşul era împãrţit pe vecinãtãţi, adicã organizaţii civice (cetãţeneşti) şi aşa numitele “Zehntschaften”, mici organisme militare formate din 10 vecini, împãrţite dupã cele patru porţi ale oraşului şi subordonate câte unui cãpitan. Vecinãtãţile se organizau dupã regulamente proprii, iar cetãţenii erau investiţi cu anumite atribuţii de prevenire şi semnalizare a producerii incendiilor şi specializaţi pe diferite activitãţi la intervenţiile la foc, conform unei informaţii furnizate de un document datat 16 februarie 1696.
[mai mult ...]La izbucnirea unui incendiu, cele douã formaţiuni îşi uneau forţele: vecinãtãţile erau responsabile cu ţinerea la îndemânã a ustensilelor, iar “Zehntschaft-urile” interveneau pentru stingerea incendiilor.
Un alt document arhivistic ne informeazã despre faptul cã un locuitor al Avrigului care, în anul 1741, a dat foc cu pipa, a fost judecat şi pedepsit pentru fapta sa.
Rãspândirea cu repeziciune a incendiului era favorizatã şi de materialul folosit la construcţii (de pildã, în 1751, în Oraşul de Sus mai existau încã 61 case din lemn din totalul de 464) şi de strãzile înguste. Începând cu anul 1768 s-a interzis cu desãvârşire construirea caselor din lemn cu acoperişul de şindrilã, dispunându-se ca, în decursul unui an, toate coşurile caselor sã fie lãrgite şi zidite.
Dacã Sibiul a fost ferit de incendii devastatoare dupã secolul al XVI-lea, se datoreazã grijii edililor şi conştiinciozitãţii cetãţenilor prin respectarea mãsurilor de prevenire a flagelului. De altfel, sistemul de organizare şi de distribuire a sarcinilor a fost minuţios stabilit în statutele vecinãtãţilor şi ale breslelor prin ordonanţele emise de forurile conducãtoare: Magistratul oraşului Sibiu, Guvernul Transilvaniei sau de Curtea de la Viena. Instrucţiunea pentru stingerea incendiilor emisã de Curtea de la Viena pentru oraşul liber cezaro-crãiesc Sibiu, ordona angajarea unui supraveghetor în turnul oraşului (turnul Bisericii evanghelice), care avea obligaţia sã semnaleze izbucnirea unui incendiu şi sã indice direcţia, prin arborarea unui steag roşu pe timpul zilei şi a unui felinar, de aceeaşi culoare, pe timp de noapte. Concomitent, trebuia sã anunţe Primãria cu o portavoce despre izbucnirea incendiului.
Târgurile au fost mereu prilej de pericol pentru foc. Din acest motiv, magistratul oraşului dispunea în prejma deschiderii acestora mãsuri speciale de siguranţã, obligând pe fiecare proprietar de casã sã aibã pregãtite ciuberele cu apã şi uneltele de intervenţie.
Instrucţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor emise în timpul împãrãtesei Maria Tereza sau al lui Iosif al II-lea precizau, printre altele: obligaţiile proprietarilor de case, ale instituţiilor, breselor, mai cu seamã cele care lucrau în exercitarea meseriei lor cu focul (brutari, sãpunari), ale negustorilor, hornarilor sau ale Comisiei pentru cercetarea cauzelor care au provocat incendiul. În cuprinsul acestor documente se indicã genul materialului de construcţii (cãrãmidã), obligativitatea urbei de a dispune de utilaj propriu şi de cai, la care se adãuga uneltele pentru stingerea focului aflate în dotarea fiecãrui proprietar de casã. Se stabilesc competenţa şi sarcinile echipelor de intervenţie, modul de alarmare, izbucnirea unui incendiu în oraş era anunţatã prin sunetul goarnei, iar în afara zidurilor cetãţii-prin bãtãi de tobã, ambele însoţite de sunetul clopotelor. Felcerii şi bãrbierii trebuiau sã se deplaseze la faţa locului, cu cele necesare, pentru acordarea primului ajutor.
Pentru hoţii care se foloseau de panica şi haosul creat pe durata incendiului, se prevedeau pedepse aspre dacã sustrãgeau obiecte din casele mistuite de flãcãri. Dupã stingerea incendiului, comisia amintitã era obligatã sã constate pagubele înregistrate la uneltele de intervenţie, sã le înlocuiascã şi sã pedepseascã pe cel care a provocat incendiul. Sinistratul, dacã nu se face vinovat de neglijenţã în provocarea incendiului, va beneficia de o despãgubire din fondul pro publico.
Asemenea instrucţiuni au stat la baza amplificãrii ulterioare a mãsurilor şi formelor de organizare, a protecţiei împotriva incendiilor în secolul al XIX-lea. Astfel, iau fiinţã: Societatea de asigurare împotriva incendiilor (1845), Societatea de asigurare de viaţã şi a proprietãţii contra incendiilor (1845), Asociaţia pompierilor “Feuerpolizei”, care emite instrucţiuni proprii (1859), cea a hornarilor (1858) etc. O grijã deosebitã se acordã depozitãrii şi transportului unor produse inflamabile (ex: uleiuri minerale), prin Decretul aulic din 1865.
Un ordin emis la 1853 îi însãrcina cu atribuţii privind observarea şi anunţarea incendiilor pe conducãtorii de vecinãtãţi, dar şi pe mãturãtorii de strãzi; tot aici sunt atestate funcţiile de maistru de pompã şi comisar de foc. Mai aflãm şi cã vecinãtãţile dispuneau de cinci pompe deservite de conducãtor (reprezentantul Poliţiei sau Consiliului comunal), comisar de foc, mecanic, oameni de serviciu la pompe (tâmplari, dogari, pãlãrieri), cei de la şirul de gãleţi (membri vecinãtãţii) şi oameni de rezervã (dulgheri, lãcãtuşi, fierari, pielari).
1872 este anul de naştere a Reuniunii pompierilor, ale cãrei statute erau aprobate de Ministerul de Interne şi care au funcţionat pânã în urmã cu un secol. Ulterior, activitatea de prevenire, stingere a incendiilor şi de intervenţie la catastrofe naturale a fost preluatã de Corpul pompierilor voluntari, care a funcţionat pânã la data de 15 noiembrie a anului 1936, când în oraşul nostru apãrea prima companie de pompieri militari, compusã dintr-un cãpitan comandant, doi subofiţeri ajutori şi 40 de oameni de trupã.
Actul de înfiinţare, care este şi ,,actul de naştere” a subunitãţii mai sus-menţionate, este Ordinul de Zi nr. 132 din 11 noiembrie 1936. Pompierii militari sibieni au devenit un corp de elitã profesionist în lupta cu incendiile, inundaţiile şi calamitãţile, fiind pregãtiţi oricând sã sarã în ajutorul celor care le solicitã sprijinul.
Iniţiatorul organizãrii Corpului pompierilor voluntari, la 23 martie 1873 (alcãtuit din 258 bãrbaţi din toate pãturile sociale), a fost dr. Gustav Lindner, profesor la Academia de Drept din Sibiu, care a deschis din toamna anul 1872 cursuri practice şi teoretice de iniţiere la şcoala sportivã.
Faptul cã pompierii au fost bine organizaţi, instruiţi şi mai cu seamã disciplinaţi, rezultã şi din realitatea cã din anul 1873 locuitorii oraşului nu au suferit pagube majore pricinuite de incendii.
Pe de altã parte, s-a acordat grijã permanentã pentru modernizarea utilajelor necesare stingerii incendiilor, organizându-se, în anul 1877, la Sibiu, şi o expoziţie pe aceastã temã.
În secolul al XX-lea s-au manifestat preocupãri de dotare, pregãtire teoreticã şi organizare în mediul rural. Astfel, în 1923, Ministerul de Interne propune înfiinţarea de reuniuni de pompieri în toate localitãţile. Cu ocazia Jubileului a 50 de ani, Asociaţia pompierilor voluntari din Sibiu a primit donaţie din partea unor firme sibiene un aparat special Minimax, o pompã cu motor cu scarã prelungitã şi furtunele necesare. În anul 1925, Asociaţia pompierilor voluntari sibieni a hotãrât organizarea de cursuri teoretice şi practice pentru pompierii români şi saşi (pentru saşi, în luna septembrie, la Guşteriţa, şi pentru români, în aceeaşi lunã, la Miercurea).
Sub aspect financiar, din anul 1926 s-a introdus taxa obligatorie pentru susţinerea materialã a pompierilor, lucru care a permis modernizarea dozãrii specifice. Menţionãm achiziţionarea a trei pompe de incendiu automobile, trei maşini de intervenţie, o autocisternã cu combustibil, extinctoare cu spumã etc. Aceastã dotare le-a permis, în caz de nevoi, sã intervinã şi în afara oraşului, în localitãţile situate pe o razã de circa 50-60 km.
În anul 1936, prin “Legea pentru organizarea pompierilor” votatã în Senat, în şedinţa din 26 martie, Corpul pompierilor voluntari a fost înlocuit cu pompieri militari. La desfiinţare, a existat un singur supravieţuitor, Gustav Theiss, care figura pe lista celor înscrişi în anul 1873.
Rolul Pompierilor în Revoluţia Românã de la 1848
În cartea tradiţiilor de luptã, pompierii militari au înscris memorabile pagini de istorie. Pe timpul rãzboiului din 1877-1878, ostaşii pompieri, constituiţi în baterii de artilerie teritorialã sau în coloane de transport muniţii, au contribuit la succesul operaţiunilor militare pentru câştigarea independenţei României. În momentele de cumpãnã ale fãuririi Statului naţional unitar român, la retragerea armatei române în Moldova, Corpul Pompierilor a rãmas în teritoriul vremelnic ocupat, îndeplinind, în grele condiţii, misiunea de apãrare a vieţii oamenilor şi bunurilor împotriva incendiilor. Pe timpul celui de-al doilea Rãzboi mondial companiile de pompieri au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declanşate de bombardamentele inamice, atât în Valea Prahovei, cât şi în Bucureşti sau alte localitãţi ale ţãrii.
[mai mult ...]Primul moment de maximã recunoştinţã faţã de sacrificiul depus de cãtre pompierii români îl reprezintã Revoluţia de la 1848. Pornitã ca un val din capitala Europei, ea se va propaga cu repeziciune trezind popoarele aflate sub dominaţie strãinã. Românii se vor sincroniza pentru întâia oarã Europei şi vor deveni parte componentã a fenomenului numit generic “Primãvara popoarelor”. Cu adânci rãdãcini în interior, aceastã mişcare “fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, de suferinţe şi lucrarea poporului român asupra lui însuşi”. (N. Bãlcescu).
Deşi declanşatã la date diferite în cele trei Ţãri Române (27 martie-Moldova, 9 mai - Transilvania, 9 iunie - Ţara Româneascã) revoluţia a fost unitarã în special prin dezideratele înscrise în programele revoluţionare ale tuturor românilor. Pornit cu repeziciune, iureşul revoluţionar n-a mai putut fi stopat de forţele potrivnice.
În Ţara Româneascã, acţiunile revoluţionare au fost sprijinite şi de unitãţile de pompieri, care s-au afirmat în zilele fierbinţi ale întregului an 1848. Prezenţa pompierilor în timpul revoluţiei este subliniatã de Alexandru Pelimon, participant la revoluţie, care îşi exprimã admiraţia faţã de patriotismul, competenţa şi profesionalismul ofiţerilor şi subofiţerilor pompieri. Ei deveniserã “arma cea mai inteligentã şi puternicã a Poliţiei Capitalei”.
În timpul celor douã comploturi reacţionare din 19 şi 28 iunie, care vizau înlãturarea Guvernului provizoriu, pompierii au avut un rol activ, acţionând împreunã cu bucureştenii pentru eliberarea revoluţionarilor arestaţi. Un martor ocular, a cãrui mãrturie are o valoare deosebitã, deoarece era ofiţer potrivnic cauzei revoluţiei, Grigore Lãcusteanu, relateazã despre implicarea directã a locotenentului Ioan Deivos şi a subunitãţii sale de pompieri, acesta ridicând “steagul revoluţiei în târgul Bucureştilor”.
Guvernul provizoriu a rãsplãtit curajul acestor oameni, fapt ce reiese din proclamaţia nr. 230 din iulie 1848 şi din decretul nr. 254 din acelaşi an. Se mulţumea "companiei de pompieri ce de la început şi pânã în cele din urmã furã apãrãtorii libertãţii" şi li se acordã leafa pe câteva luni.
În toamna aceluiaşi an, unitatea de pompieri, sub comanda cãpitanului Pavel Zãgãnescu îşi va dovedi încã o datã aderenţa la ideile revoluţionare purtãtoare de libertate. Este vorba despre momentul din 13 Septembrie - Dealul Spirii. Aici, bravii pompieri conduşi de cpt. Pavel Zãgãnescu, împreunã cu soldaţii din douã regimente de infanterie, vor da o grea jertfã libertãţii atât dorite - locotenentul Nicolae Dãnescu, sublocotenentul Pandele Stãrostele şi alţi 48 de pompieri au cãzut la datorie. Ostaşii pompieri din Bucureşti, deşi în infioritate numericã, prin cutezanţã şi jerfã s-au opus cu înverşunare, prin forţa armelor, invadatorilor otomani veniţi sã învbuşe mişcarea Revoluţionarã din 1848, punând mai presus decât propria viaţã apãrarea Revoluţiei şi a ideii naţionale.
Chiar dacã a fost înãbuşitã, aceastã rezistenţã eroicã a rãmas în conştiinţa contemporanilor şi a generaţiilor viitoare ca moment de rezistenţã şi neatârnare, sfidând tot ceea ce se numeşte atentat la independenţa şi suveranitatea naţiei române. Pe locul dramaticei bãtãlii din Dealul Spirii, în semn de respect şi cinstire pentru faptele lor a fost ridicat şi strãjuie astãzi “Monumentul Eroilor Pompieri” iar “13 Septembrie” s-a întipãrit în conştiinţa poporului român ca “ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA” .
Ziua de 13 Septembrie 1848 a fost doar începutul. În anii în care au urmat, pompierii au participat activ la toate evenimentele ce au marcat fãurirea României moderne. Permanent au onorat, uneori cu sacrificiul suprem, nobila misiune de apãrare a vieţii oamenilor, a valorilor materiale şi spirituale, de protecţie a mediului şi a bunurilor de patrimoniu, împotriva incendiilor devastatoare şi a efectelor negative provocate de explozii, avarii tehnologice, accidente, inundaţii ori alte calamitãţi şi catastrofe.
Prin creearea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţã, pompierii sunt constituiţi astãzi ca servicii profesioniste, în structuri bine definite şi flexibile, în competenţa lor intrând o gamã variatã de misiuni preventive şi de intervenţie operativã.
Fenomenele hidrometeorologice deosebite, ce s-au abãtut asupra teritoriului ţãrii în ultimii ani, au solicitat din plin efectivele, grãbind astfel, reforma începutã, cu ani în urmã, privind reorganizarea structurilor, inclusiv trecerea la profesionalizarea personalului operativ. Situaţiile de urgenţã deosebite care au avut loc în ultima vreme, soldate cu victime omeneşti şi importante pagube materiale, au solicitat din plin efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţã, inclusiv cele ale serviciilor voluntare, care au intervenit zi şi noapte, în situaţii şi condiţii deosebit de dificile, punându-şi deseori viaţa în pericol pentru salvarea oamenilor, îndeosebi bãtrâni, femei, copii, precum şi pentru înlãturarea efectelor acestor dezastre.
La “clasicele” misiuni ale pompierilor - de intervenţie la stingerea incendiilor s-au adãugat, în ultimul deceniu şi altele, precum participarea la acordarea primului-ajutor medical, prin staţiile mobile de urgenţã, reanimare şi descarcerare. Serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţã de astãzi intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamitãţi, accidente tehnologice sau de altã naturã, acoperind, practic, întreaga gamã a misiunilor umanitare.
Avem datoria, alãturi de autoritãţile administraţiei publice, de a acorda atenţia cuvenitã acţiunilor ce pot preveni fenomenele generatoare de situaţii de urgenţã, iar, prin pregãtirea, devotamentul, curajul şi profesionalismul dovedite, trebuie sã fim alãturi de cetãţeni, împreunã cu celelalte structuri ale M.I.R.A. şi M.Ap. şi alte instituţii abilitate, în acţiunile de acordare a ajutorului şi a asistenţei de care aceştia au nevoie în situaţii dificile.
Pentru munca de zi cu zi, prin disciplinã, pasiune şi devotament, pompierii - militari şi civili - meritã cu prisosinţã stima, respectul şi preţuirea concetãţenilor.
La ceas aniversar, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţã "Cpt. Dumitru Croitoru" al Judeţului Sibiu se prezintã ca o structurã stabilã, în plin proces de profesionalizare, capabilã sã asigure climatul necesar de încredere şi siguranţã a cetãţenilor judeţului şi nu numai, aspect confirmat atât prin acţiunile de prevenire întreprinse, cât şi prin intervenţiile operative desfãşurate în cadrul zonei de competenţã.Îndeplinirea misiunilor ce revin inspectoratului a fost posibilã şi datoritã cooperãrii şi conlucrãrii cu Instituţia Prefectului, Inspectoratele Judeţene de Poliţie şi Jandarmi, Consiliul Judeţean şi primãrii, precum şi cu formaţiunile aparţinînd Ministerului Apãrãrii, inclusiv cu serviciile descentralizate şi deconcentrate ce au atribuţii specifice privind siguranţa cetãţeanului.
Adresãm, cu ocazia Zilei de 13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România, tuturor colegilor de breaslã, militari şi civili, urãri de sãnãtate, fericire şi bucurii alãturi de cei dragi şi apropiaţi, multã putere de muncã şi succes în îndeplinirea misiunilor încredinţate.
Mesajul Ministrului Administraţiei şi Internelor cu ocazia aniversãrii Zilei Pompierilor din România - descarca
ORDIN DE ZI al Inspectorului General Al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţã Cu ocazia Zilei Pompierilor din România - descarca
Mesajul Inspectorului Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã "Cpt. Dumitru Croitoru" al judeţului Sibiu Cu ocazia Zilei Pompierilor din România - descarca
Cu prilejul aniversării ZILEI de 13 SEPTEMBRIE - ZIUA POMPIERILOR DIN ROMANIA, îmi revine onoarea de a transmite, în numele întregului personal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Cpt. Dumitru Croitoru » al judeţului Sibiu, tuturor colegilor de breaslă, militari şi civili, un gând bun, cele mai sincere urări de sănătate, satisfacţii şi reuşite în activitatea profesională, mult noroc şi nenumărate bucurii alături de familie şi cei apropiaţi.
[mai mult ...]Consider că suntem datori cu toţii să căutăm în noi şi în jurul nostru, resurse de energie, de bunăvoinţă şi nu în ultimul rând de optimism. Deşi avem tendinţa, ca atunci când nu reuşim să realizăm ceea ce ne-am propus săne simţim nemulţumiţi şi neliniştiţi, vă încurajez să demonstraţi în continuare faptul că vă asumaţi responsabilităţile şi că vă îndepliniţi atribuţiile cu seriozitate, implicare şi profesionalism. Cred că numai în acest mod, eforturile noastre vor avea o însemnătate aparte în realizarea obiectivelor, pe care ni le-am propus.
Pentru a sublinia şi mai mult mesajul pe care îl transmit cu această ocazie, întregului colectiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru " al judeţului Sibiu, susţin cu convingere şi cu argumente solide că strădaniile dumneavoastră depuse zi de zi, disciplina şi conduita morală demnă de urmat, vă vor face cinste în orice situaţie şi vor fi încununate de realizări.
Dragi colegi din cadrul I.S.U.J Sibiu şi nu numai, vă urez să aveţi parte de multa putere de muncă, pentru a răspunde în continuare cu promptitudine şi maximă eficienţă în orice împrejurări.
La mulţi ani!
INSPECTORUL ŞEF
AL INSPECTORATULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
"Cpt. Dumitru Croitoru" AL JUDEŢULUI SIBIU
Lt. col.
Laurenţiu Cosmin BALCU
